CăutareSr
23 septembrie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Deficitul de liderism al politicienilor moldoveni şi războiul psihologic sub acoperire

Sfârşitul sezonului politic şi evenimentele din ultimele săptămâni constituie un bun prilej pentru a puncta anumite concluzii. Una din ele este faptul că liderii partidelor politice din Republica Moldova sunt mai degrabă şefi de partide, decât lideri.
Irina Severin, 28 iulie 2010, 18:40

Comportamentul infantil al clasei politice din Republica Moldova

Un lider politic se distinge printr-o viziune clară a viitorului, în care îşi conduce ţara, prin capacitatea de a genera soluţii, care să contribuie la consolidarea societăţii. Politicienii moldoveni, cu mici excepţii, nu au aceste calităţi.

Mihai Ghimpu prin decretul său privind Ziua ocupaţiei sovietice este o excepţie la această regulă tristă, pentru că, spre deosebire de ceilalţi, el îşi dă seamă că ţara nu poate merge înainte dacă nu-şi conştientizează trecutul. Şi acest lucru nu este valabil doar pentru Republica Moldova. Încercarea de a merge înainte fără o conştientizare a trecutului tragic este, potrivit precizării jurnalistei ruse Anastasia Naryshkina, cu care nu pot să nu fiu de acord, la fel cum „ai îmbrăca o rochie de seară pe un corp murdar". Articolul său începe astfel:

«Adevărul lecuieşte, iar minciuna schilodeşte. Acest lucru este valabil atât pentru un individ, în particular, cât şi pentru un popor, în general. Ţara noastră este cronic bolnavă de minciună şi insinuări; mă tem că vindecarea este imposibilă».

Toată lumea înţelege că în spatele decretului prezidenţial este un adevăr istoric, chiar dacă acesta displace Federaţiei Ruse, care după destrămarea URSS continuă să sufere de o criză de identitate şi nu se poate regăsi în noul context politic. Ghimpu a luat o decizie pe care era obligat s-o ia, în condiţiile în care Moldova intenţionează să se integreze în lumea civilizată şi să abandoneze trecutul totalitar.

Ce întreprind politicienii moldoveni în această situaţie? Prima reacţie - să interzică decretul lui Ghimpu, iar împreună cu el şi adevărul istoric, pentru a-şi demonstra cu orice preţ devotamentul faţă de Rusia. Dar oare are nevoie Rusia de un astfel de devotament bazat pe negarea realităţii? Nu este acesta un deserviciu adus Rusiei însăşi, căreia i se dă o alarmă falsă?

Blamând adoptarea decretului şi aruncând cheile de la dezlegarea dilemei istorice, politicienii moldoveni induc în eroare atât Rusia, cât şi propriul electorat, întrucât concordanţa dintre decret şi adevărul istoric este general recunoscută. Cedând uşor în faţa unor lucruri evidente precum trecutul istoric, pot oare aceşti politicieni, în principiu, să apere interesele naţionale şi să fie parteneri de încredere?

Prin reacţia sa, politicienii moldoveni au demonstrat Rusiei că se expun uşor presiunii şi chiar sunt dispuşi să folosească Curtea Constituţională pentru a „corecta" decizia luată de preşidentele interimar. Nu există nici o îndoială că din acest moment Rusia va comunica cu aceşti politicieni exclusiv în limbajul presiunii şi a şantajului. E puţin probabil ca aceste acţiuni să se bucure de respect şi în Europa. Prin urmare, Moldova în mod automat trece din categoria de ţară parteneră, care se respectă pe sine, în categoria de ţară saracă care necesită asistenţă.

În acest context, interesul care recent i s-a trezit lui Saakashvili, care, deşi a cedat provocărilor, antrenându-se într-un conflict armat în august 2008, nu a abandonat ideea demnităţii naţionale. Moldova, dimpotrivă, începe să fie ocolită. Hillary Clinton în timpul turneului său din Europa de Est nu a avut posibilitatea să viziteze Chişinăul şi să încurajeze „democraţia tânără". Totul e foarte simplu: este dificil să respecţi o ţară care nu se respectă pe sine. Surprinde faptul că politicienii, care şi-au făcut ţara de ruşine, intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, experienţa arată că astfel de politicieni îşi încheie timpuriu cariera.

Despre şanse ratate şi pragmatism în politică

Politicienii moldoveni nu au profitat de iniţiativa lui Ghimpu, care şi-a asumat nemijlocit responsabilitatea pentru o decizie necesară şi nu au elaborat o poziţie comună, bazată pe adevărul istoric, în schimb au preferat să propună atât Rusiei, cât şi cetăţenilor moldoveni vorbitori de limba rusă o formulă conciliantă. Pentru a face acest lucru era necesar doar un pic să forţeze creierul în loc să cedeze poziţiile în mod primitiv. Beneficii ar fi avut şi Rusia, deoarece ar fi fost un semnal că este imposibilă o continuă idolatrizare a stalinismului, pentru că intenţia din start e una criminală şi, deci, dezavantajoasă. Acest lucru ar fi determinat Rusia să caute noi forme şi noi modele de interacţiune şi liderism, care, având în vedere potenţialul enorm al acestei ţări, cu siguranţă există. Acest fapt ar fi oferit şi un impuls armonizării, în ansamblu, a relaţiilor în Europa, care suferă de incapacitatea Rusiei de a digera trecutul său şi de a merge înainte.

Desigur, politicienii moldoveni nu gândesc la asemenea scară. Cu toate acestea, chiar şi cea mai mică ţară, dar care ocupă o poziţie decentă, poate avea o influenţă enormă asupra politicii europene, în general. Stima de sine şi capacitatea de a-şi apăra poziţia este acel „soft power" al liderilor ţărilor mici, care nu poate fi ignorată nici cele mai puternice state. Anume în aceasta constă poziţia pragmatică politicianului Ghimpu. Din păcate, ceilalţi membri ai alianţei se conduc în relaţia cu Rusia de următorul principiu de afaceri - „tu îmi oferi sprijin în timpul alegerilor, iar eu în schimb - adevăr istoric şi demnitate naţională a ţării". Se pare că ei nu înţeleg că politica şi afacerile se conduc de legi diferite. Iar din moment ce au demonstrat că pot fi uşor şantajaţi, şantajul va fi continuu. Poziţia de negociere pe care o abordează este aşa-zisa „poziţie de lămâie": atunci când una din părţile negociatoare îşi demonstrează slăbiciunea, cealaltă reacţionează printr-o presiune şi mai mare, presiune ce va dura până când nu va fi stors tot „sucul" din lămâie. Anume acest fapt şi-l observăm în ultimele săptămâni, iar cazul lui Mihai Ghimpu este doar un exemplu din multitudinea de cazuri de acest gen.

Poziţia negociatoare a politicianului Ghimpu asupra unor aspecte esenţiale pentru ţară este o „poziţie de piatră" - a exercita presiune asupra lui este inutil. Cu toate acestea, cu el poţi ajunge la un acord reciproc avantajos, pentru că nu există nicio îndoială că el va sta ferm pe poziţiile dobândite în procesul de negociere şi va respecta necondiţionat acordurile încheiate. Din păcate, nu pot spune acelaşi lucru despre alţi politicieni, care s-au obişnuit sub presiune să promită totul, iar mai apoi să nu-şi onoreze promisiunile, ceea ce provoacă o indignare şi mai mare din partea Moscovei.

Anume datorită stabilităţii „de beton" a speaker-ului Mihai Ghimpu, coaliţia de guvernare continuă să existe, deşi nimeni nu i-a prezis mai mult de câteva luni. În ceea ce priveşte poziţia celorlaţi membri ai alianţei, şi electoratul, şi Rusia ar trebui să se întrebe pe cine din ei politicienii moldoveni îi mint, de fapt. Probabil cei trei lideri ai AIE se conduc de principiul că politica ar fi imorală în esenţă, şi, prin urmare, poziţia lor e una firească, iar poziţia sinceră a lui Ghimpu e o anomalie. Ei se mint singur pe ei, deoarece într-o epocă informaţională puterea politicianului constă în corectitudinea şi claritatea poziţiei pe care o ocupă, astfel încât secretele foarte repede ies la iveală. Iată de ce, sub aspect politic, poziţia lui Filat, Lupu şi Urechean nu este doar una lipsită de pragmatism, ci şi extrem de dăunătoare.

Ce a întunecat conştiinţa politicienilor moldoveni?

Acţiunile active ale Rusiei ca răspuns la decretul lui Ghimpu a fost precedate de o perioadă destul de lungă de isterizare a clasei politice moldoveneşti prin intermediul postului de televiziune Publica TV, unde moderatorii emisiunii programului «FabriKa» l-au înjosit metodic pe Mihai Ghimpu, atribuindu-i un complex de inferioritate faţă de Rusia, ca model rezonabil. În esenţă, descântecele lor isterice purtau un caracter de chemări către Rusia de a bloca accesul vinurilor ruseşti pe piaţa rusească şi şi-au jucat rolul, atât în formarea reacţiei politicienilor moldoveni, cât şi a reacţiei Rusiei. Rusia pur şi simplu a fost obligată să interzică exportul de vinuri, pentru a nu-i dezamăgi pe cei, care consideră că aceasta este o manifestare a puterii sale, pe când de fapt, aceasta denotă slăbiciune.

În general, în epoca informaţională, politica este psihologie curată. Dacă Publica TV în persoana câtorva moderatori nu şi-ar fi ieşit din fire în emisie directă, dar ar fi propus o dezbatere cu participarea experţilor neangajaţi, atunci reacţia politicienilor moldoveni şi, respectiv, a Rusiei, ar fi fost cu totul alta. Tema Comemorării victimelor ocupaţiei sovietice ar putea deveni un motiv pentru consolidarea şi concilierea societăţii prin conştientizarea tragediei şi prin compasiune. Verbalizarea problemei conduce la purificarea şi înălţarea întregii societăţi - ceea ce psihologii numesc „catharsis".

Conştientizarea ar fi accelerat procesul de creare în Moldova a identităţii europene, în cadrul căreia conceptul de societate civilă convieţuieşte armonios cu identitatea etnică. Dacă e să vorbim de interzicerea simbolicii comuniste, declinată de Fila, Lupu şi Urechean, atunci anume populaţia vorbitoare de limbă rusă se pronunţă cel mai mult asupra necesităţii acestui pas. Utilizarea simbolicii sovietice totalitare în Moldova este echivalent cu utilizarea svasticii fasciste în Europa. Diferenţa între cele două simboluri totalitare este că svastica fascistă a fost interzisă , iar cea comunistă, graţie politicienilor moldoveni speriaţi, trăieşte şi prosperă. Ţinând cont de atrocităţile comise sub egida simbolicii comuniste, întrebarea nu e - de a o interzice sa nu, întrebarea este - au oare dreptul politicienii moldoveni să nu interzică simbolica comunistă, chiar dacă aceasta le promite anumite avantaje. Politicienii moldoveni trebuie să-şi conştientizeze responsabilitatea, fiecare pas este un precedent, ce îşi lasă amprenta şi asupra politicii europene în general.

„Coloana a cincea" în acţiune

În subiectul despre simbolica comunistă e foarte interesant rolul noilor posturi de televiziune. Ziua comemorării ocupaţiei sovietice nici Publica TV, nici Jurnal TV nu au pus pe post reportajul privind depunerea de flori de către politicienii moldoveni, fie şi în diferite locuri, la monumentele în memoria victimelor represiunilor. Ambele posturi TV au sincronizat apariţiile gloatei de comunişti isterizaţi în faţa Parlamentului. În ceea ce priveşte comuniştii, e clar - ei nu mai sunt demult un partid, transformându-se într-o forţă distructivă, ce acţionează împotriva intereselor ţării sale. Nu e clar altceva - rolul noilor posturi TV, care joacă deschis jocul comuniştilor.

Acest fapt demonstrează că trecutul sovietic al Moldovei încă nu e dezrădăcinat - acţiunile politicienilor moldoveni şi a posturilor TV aminteşte practica regimului stalinist, când Centrul expedia în Moldova ordinul cu lista celor ce trebuia împuşcat, iar executorii locali de nenumărate ori „depăşeau normele" de exterminare a concetăţenilor săi, pentru a face pe plac Centrului.
Stalinismul în Moldova continue prin debilizarea morală a populaţiei şi politicienilor, prin ridiculizarea sentimentelor de demnitate a politicienilor şi propriului popor, ce au loc zilnic la Puhblika TV. „Demnitatea" şi „Verticalitatea" au devenit cuvinte de ocară.

Aceste posturi TV sugerează în permanenţă că electoratul nu are alte interese decât stomacul şi satisfacerea necesităţilor primare. Probabil că aceasta este valabil pentru prezentatorii, care pentru un onorariu bun sunt gata să facă exces de zel în propaganda pseudo-sovietică, însă nu este valabil pentru majoritatea cetăţenilor Moldovei, care nu mai sunt atât de proşti, cum încearcă să-i prezinte moderatorii Boţan şi Morari.

În ceea ce priveşte politicienii, ei accepte nu numai presiunea din exterior, dar şi psihoza, planificată şi jucată de postul TV. Se ştie ce îi sperie pe cei, care se tem- nici câinele nu îl atacă pe cel ce nu se teme. În acelaşi timp, îndată ce simte frica, câinele îşi atacă imediat victima. Or, e tocmai ceea ce s-a întâmplat după decretul lui Ghimpu, când psihoza şi frica politicienilor moldoveni, amplificată de postul Publika TV, a provocat reacţia agresivă a Moscovei. Acum Rusia este într-o situaţie stupidă, muşcând propria momeală (după cum se ştie, proprietarul postului de televiziune are legături strânse cu marii tehnologi politici ruşi) şi încearcă stângaci să iasă din situaţia cu blocarea totală a vinurilor moldoveneşti, afirmând că Rusia nu a introdus niciodată embargo la importul de vinuri moldoveneşti.

Reproşurile la adresa lui Ghimpu privind faptul că decretul a fost emis unilateral sunt manipulatorii şi constituie o continuare a războiului psihologic împotriva propriului popor. Dacă Ghimpu nu şi-ar fi asumat responsabilitatea pentru acest decret, atunci ţinând cont de calitatea celorlalţi politicieni, acestea nu ar fi fost semnat niciodată. Dacă nu ar fi fost trădarea clasei politice, Moldova demult ar fi depăşit trecutul stalinist şi ar fi început să se mişte înainte.

Graţie politicienilor moldoveni şi Curţii Constituţionale de buzunar, Moldova s-a întors din nou în trecutul stalinist. Politicienii şi politologii trebuie să înţeleagă că electoratul nu este o bucată de carne, pe care politicienii o pot împărţi. Oamenii simpli sunt cu mult mai înţelept şi este în stare să le aprecieze acţiunile. Pentru aceasta ei au nevoie o informare veridică, dar nu fabricată. Se pare că aceasta este cea mai mare problemă în Moldova, unde războiul psihologic a trecut într-o fază latentă, sub acoperirea „noii mass media".

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T