CăutareSr
21 mai 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre UE şi R. Moldova: o trambulină spre modernizare sau o cale spre ruinare?

Probabil Republica Moldova nu a primit niciodată atâta atenţie şi nu s‐a aflat în prim‐plan ca în prezent. Chiar şi la mijlocul anilor 1990, când ”The Economist” a declarat Republica Moldova drept cel mai reformator stat din spaţiul post‐sovietic, ţara noastră rămânea adânc ancorată în anturajul Rusiei, o provincie în paragină a fostei Uniuni Sovietice. La mijlocul anilor 2000, Moldova s‐a aflat adesea în umbra Georgiei şi Ucrainei, care după revoluţiile "rozelor" şi "oranj" erau considerate adevărate exemple de democratizare şi modernizare în stil occidental. Lucrurile însă s‐au schimbat acum.
Alex OPRUNENCO, Centrul Analitic Independent "EXPERT-GRUP", 11 mai 2011, 13:31

De la sfârşitul anului 2009, Republica Moldova a înregistrat progrese uimitoare în domeniul democratizării şi reformelor, sau cel puțin aşa se spune. Desigur, la aceasta au contribuit atât factori interni, cât şi externi. Deoarece vremurile de glorie ale Georgiei, după războiul cu Rusia şi reducerea la tăcere a mijloacelor de informare în masă şi partidelor de opoziție, şi ale Ucrainei, în urma schimbării direcției revoluției oranj şi ascensiunii lui Viktor Ianukovici, par să apună, a venit timpul ca Republica Moldova să intre în centrul atenției.

Revoluția „Twitter" şi dezastrul electoral al comuniştilor au deschis calea pentru crearea unei coaliții de guvernare proeuropeană, iar Moldova a devenit, dintr‐o dată, o țară văzută ca fiind gata să devină un exemplu al eficacității puterii de atracție a UE.

Într‐adevăr, faptul că Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa şi a fost condusă de regimuri cleptocratice în ambele decenii trecute de la proclamarea independenței, a fost privit ca un obstacol temporar, după ce a fost instaurat un guvern pro‐european şi asistența şi sprijinul occidental şi‐au făcut apariția. Încă de la începutul anului 2010 (cel puțin), Occidentul şi în special UE nu mai contenesc cu laudele şi oferă Moldovei pachete de asistență fără precedent, în scopul de a o statornici pe calea „occidentalizării", sprijinind în mod explicit conducerea pro‐europeană a țării. Acest proces a culminat la începutul anului 2011, atunci când a avut loc o succesiune fără precedent de vizite în Republica Moldova ale liderilor şi oficialilor de nivel înalt din statele occidentale.

Şi cireaşa de pe tort: Republica Moldova a fost numită, cu hotărâre, „povestea de succes a democrației", de către vicepreşedintele american Joseph Biden, în timpul vizitei sale în Republica Moldova din martie 2011.

Zona de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv ca test de turnesol

Totuşi, din punct de vedere al dezvoltării, afirmațiile respective arată mai mult ca o hiperbolă şi ar trebui să fie tratate ca atare. De asemenea, după cum putem vedea mai jos, ele ar trebui să fie tratate mai mult ca un compliment, decât ca o afirmație. În tabelul de mai jos am încercat să prezentăm pe scurt unele limite ale succeselor obținute.

Şi aici apare ZLSAC în prim‐plan. Dacă Moldova va deveni vreodată o poveste de succes printre țările Parteneriatului Estic, ea va putea face acest lucru depăşind eşecurile şi devenind efectiv parte din spațiul economic european, pentru care ZLSAC este o precondiție importantă şi necesară.

Integrarea europeană nu este, însă, un scop în sine; în primul rând, prin aceasta trebuie să se urmărească îmbunătățirea vieții cetățenilor moldoveni. În acest sens, argumentele în favoarea ZLSAC sunt mult mai vaste decât promovarea unui simplu comerț cu mărfuri:

• Oferă un cadru comercial mai stabil. Cu alte cuvinte, este mai bun decât Preferințele Comerciale Autonome, deoarece ultimele trebuie să fie revizuite la fiecare trei ani şi pot fi retrase relativ uşor, pe când ZLSAC va oferi un cadru temporal mult mai amplu, care este important atât pentru investitorii străini, cât şi pentru cei locali;

• Extinde relațiile comerciale şi asupra altor domenii, în afara domeniului mărfurilor, inclusiv serviciile şi mărfurile sensibile, cum ar fi produsele agroalimentare;

• Ar putea complementa eforturile politice de (re)integrare a Transnistriei în Republica Moldova;

• În cele din urmă, aceasta va conduce la implementarea acquis‐ului comunitar, care, în multe domenii, va duce la reforme instituționale şi înlăturarea intereselor de grup. Ca atare, ZLSAC va impulsiona dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova.

Din toate acestea, putem vedea că Republica Moldova ar putea beneficia de o fereastră de oportunitate, care apare o dată la o generație, pentru a alege o nouă traiectorie de dezvoltare. Prin urmare, problema ar trebui abordată cu cea mai mare seriozitate. Deoarece fereastra de oportunitate a fost deschisă de către factori interni şi externi, aceiaşi factori ar putea‐o închide. Astfel, procesul de reformă poate să rămână în continuare mimat, obstrucționat de grupurile de interese şi instabilitatea politică internă accentuată, sau de reorientarea atenției UE către țările din vecinătatea de sud ori către asigurarea stabilității financiare a membrilor Comunității, etc. Toate acestea pot submina eforturile europene ale Moldovei. În cel mai rău caz, UE va fi dezamăgită de incapacitatea Republicii Moldova de a‐şi respecta angajamentele.

În timp ce evoluțiile externe se află, în mod clar, în afara capacităților de gestionare ale Guvernului sau diplomației Republicii Moldova, neajunsurile interne ar trebui să reprezinte punctul de interes al conducerii Republicii Moldova, dacă aceasta ia în serios reuşita procesului. Din scurta istorie a procesului de apropiere a Republicii Moldova de spațiul european, pot fi desprinse mai multe riscuri importante şi inerente:

• Grupurile de interese. Ele controlează anumite sectoare ale economiei, fiind interesate să-şi mențină poziția dominantă, şi în anumite sectoare se observă deja o rezistență vizavi de reforme. Grupurile de interese au, de asemenea, o influență suficientă pentru a avea de partea lor unii actori politici, de multe ori turnând gaz pe foc în cazul disensiunilor interne din coaliția de guvernare.

• Incompetența sau inerția birocratică. În plus, sarcinile care decurg din ZLSAC sunt foarte ambițioase şi necesită cunoştințe vaste şi competență din partea birocrației naționale care, în multe cazuri, este o mostră de automulțumire, inerție şi reticență față de schimbare.

• Exuberanța irațională a oficialilor moldoveni. Euforia din jurul poveştii de succes a Republicii Moldova poate face ca liderii şi birocrația din țară să creadă că ZLSAC se va pune în aplicare de la sine, şi că UE va ierta lipsa de progrese a Republicii Moldova, deoarece țara este „prea de succes" pentru a eşua. Se poate vedea că anumite rapoarte guvernamentale privind progresele înregistrate sunt de un optimism nerealist.

• Punerea în aplicare a Planului de Acțiuni UE ‐ Republica Moldova (din 2005) a fost plină de eşecuri, numeroase angajamente rămânând neonorate. Ar fi naiv să credem că, odată ce „maleficii" comunişti au fost înlăturați de la putere, aceste neajunsuri vor dispărea de la sine. Toate acestea sunt semne că eşecurile din trecut nu au fost evaluate în mod corespunzător şi Moldova va fi permanent asaltată de ele.

• Multe acțiuni necesare pentru pregătirea ZLSAC sunt foarte costisitoare, iar Republica Moldova este, în mod clar, lipsită de resurse financiare, tehnice şi umane pentru a le realiza. Cu alte cuvinte, Republica Moldova poate eşua în privința unor angajamente, nu din cauza relei‐voințe a birocrațiilor sau a grupurilor de interese din țară, ci, pur şi simplu, din cauza lipsei capacității şi a costurilor copleşitoare pentru bugetul public, întreprinderi şi cetățeni. Este extrem de important să existe o înțelegere clară a acestor probleme, cât mai curând posibil şi, cu siguranță, înainte de a începe negocierile propriu‐zise.

• În plus, comunicarea riscurilor şi beneficiilor ar trebui să fie îmbunătățită. Având în vedere faptul că modul în care politicile publice şi afacerile private întreprinse în Republica Moldova se vor schimba dramatic, şi că acest fapt va avea un impact imens asupra vieții cetățenilor obişnuiți, ar trebui ridicat gradul de sensibilizare şi mobilizat sprijinul public pentru a depăşi rezistența grupurilor de interese, etc.

• Nu în ultimul rând, problema transnistreană în contextul ZLSAC este, în esență, o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, ZLSAC poate determina mai multe companii şi instituții transnistrene să respecte normele europene (şi, implicit, moldoveneşti), însă, pe de altă parte, impasul politic prelungit poate bloca pregătirile pentru ZLSAC la un moment dat. De fapt, planul de acțiuni pentru pregătirea negocierii acordului ZLSAC conține deja anumite prevederi privind Transnistria şi încă nu este complet clar modul în care acestea vor fi puse în aplicare.

Având în vedere aceste deficiențe, ar trebui să fie evidențiate alte câteva aspecte cruciale. ZLSAC este şi va fi un subiect delicat şi complex. După cum am menționat, Republica Moldova poate dezamăgi în unele aspecte critice ale reformelor, din cauza lipsei de voință politică, puterii grupurilor de interese, inerției birocratice şi instituționale, etc. Dar poate eşua şi din cauza lacunelor financiare, tehnice şi de resurse umane, necesare pentru a realiza acest proces. Şi exact acesta este locul unde UE ar trebui să găsească echilibrul în abordarea sa față de Moldova: să ofere „mai puțin pentru mai puțin", în primul caz, şi să aplice condiționalități, dacă este necesar; sau să meargă mai departe şi să facă mai tangibil principiul „mai mult pentru mai mult", adică să acorde mai multă asistență (de multe ori, mai degrabă ar fi vorba de ajutor tehnic şi specific, decât consultanță la nivel înalt) şi flexibilitate în înțelegerea dificultăților şi nevoilor obiective ale Republicii Moldova. În caz contrar, Moldova riscă să se alăture altor „poveşti de succes" eșuate din vecinătatea europeană.

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T