CăutareSr
24 mai 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Învinuită că-şi face meseria

"Am fost luată cu forţa, mi s-a astupat gura, am fost târâtă. Am fost speriată, eu am probleme cu inima. Am avut un şoc. Geamurile erau închise şi am simţit o insuficienţă acută de aer."
Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism, 7 aprilie 2010, 16:52

La un an după evenimente, Rodica Mahu, redactor-şef la Jurnal de Chişinău, este indignată de faptul că poliţiştii care au reţinut-o nu au fost pedepsiţi. „Eu nu am dorit răzbunare sau sânge, figurativ vorbind. Eu am vorbit cu aceşti tineri, care sunt de-o seamă cu fiul meu, să se lipsească de post, au şi ei copii, sunt la început de carieră. Dar este inadmisibil ca să oprească oameni nevinovaţi în stradă, cu atât mai puţin jurnalişti, care îşi fac datoria", spune jurnalista.

Rodica Mahu a fost reţinută în mod abuziv la 10 aprilie în apropierea clădirii Guvernului de unde relata prin telefon. Jurnalista a fost prinsă din spate, de persoane în civil, care au îmbrâncit-o şi au urcat-o într-o maşină. În instanţă, poliţiştii au motivat că au suspectat-o că ar fi spionat poliţiştii şi că ar fi furnizat informaţii unor persoane implicate în organizarea protestelor.

„Mi s-a spus că există dovezi ale implicării mele în organizarea evenimentelor de la clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei, că aş fi participat la acţiunile de vandalizare instigând tinerii la acte de vandalism".

În momentul reţinerii jurnalista a fost văzută de Val Butnaru,director la Jurnal de Chişinău. "Dacă nu mă observa Val Butnaru, şi nu puneau imediat pe post ştirea despre mine, cine ştie ce mi se putea întâmpla..."
Instanţa de judecată a recunoscut vinovăţia celor doi poliţişti Lilian Pântea şi Arcadie Catlabuga care au reţinut-o pe Rodica Mahu. Cu toate acestea, poliţiştii n-au fost pedepsiţi.

Întrebată dacă i s-a făcut sau nu dreptate, Rodica Mahu a spus că Procuratura a tergiversat intenţionat cercetarea cazului. "Dacă ar exista voinţă politică sau corectitudine din partea mai marilor acestor doi poliţişti lucrurile ar fi fost puse la punct încă în toamnă. Din moment ce sentinţele sunt astea care sunt, nu putem face concluzii".

"Ce-am tras eu după asta mă priveşte. Eu am vrut ca tinerii aceştia să recunoască ce-au făcut, doar asta am vrut. Din moment ce ei n-au recunoscut, trebuie să se facă dreptate, pentru că e un precedent foarte prost. Nu vor fi pedepsiţi ei, nu vor pedepsiţi nici cei care l-au bătut bestial pe Oleg Brega sau pe alţii. Se va înţelege că în Moldova aşa se poate proceda cu jurnaliştii", conchide Rodica Mahu.


Autor: Dorina Gherganov, ŞSAJ

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T