CăutareSr
19 iulie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

A ratat un an din viaţă, pentru că, pe 7 aprilie, a ieşit în Piaţă

Sergiu Creţu este un tânăr de 22 de ani. El a fost nevoit să renunţe la facultate, la sportul pe care-l practica de mai mulţi ani, iar acum nu e capabil nici să muncească pentru a se întreţine. Pentru că, pe 7 aprilie, a ieşit în Piaţă...
Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism, 7 aprilie 2010, 17:20
Sergiu Creţu. Arhiva personală
Sergiu Creţu. Arhiva personală

„Am ajuns ca nişte proşti, dar proşti e puţin spus..."

„Pentru unii este o schimbare, o mare revoluţie, dar cei care au fost bătuţi şi au trecut prin comisariate au o cu totul altă părere", este de părere Sergiu.

„În timpul campaniei electorale toţi veneau cu interviuri, ne făceau poze, partidele făceau „campania adevărului". Alegerile le-au câştigat şi datorită nouă, dar celor care au avut nevoie de tratament le-au spus: „Descurcaţi-vă cum puteţi". Chiar mulţi din conducătorii care sunt astăzi ne-au spus că ce a fost, a fost, iar ce am avut noi nu-i mai interesează".

„Au scos o foaie albă: «Uite acestea sunt drepturile tale»"

Sergiu a fost luat din stradă, ca şi mulţi alţii. Era la o staţie în centru, împreună cu sora sa, când patru tipi l-au băgat într-o maşină. L-au lăsat la Comisariatul Centru, într-o cameră cu o cuşcă metalică de la parter. Dar înainte de asta...
„Erau vreo 15-20 de poliţişti şi toţi au început să mă lovească, fiecare încerca să-mi dea câte un picior, două". După atâtea lovituri puternice, Sergiu şi-a pierdut cunoştinţa, însă bătaia nu era decât o „uşoară încălzire". Calvarul abia urma. Când şi-a revenit, a fost băgat în cuşcă alături de alte victime, aşteptându-şi rândul de a fi „interogat".

„Când mergeam prin comisariat, auzeam lovituri. Şi plesnituri. Şi urlete... Pereţii erau stropiţi de sânge, covoarele pe jos erau mototolite." Acesta era tabloul până a ajuns într-un birou de la etajul 5. Acolo a fost bruscat verbal, umilit şi bătut cu cruzime.
„Le ziceam că mă doare mâna, că nu o mai simt. Le spuneam că am nevoie de medic, «Tu şi medic mai vrei?», era răspunsul lor. Le spuneam de avocat, de drepturi, atunci ei au scos o foaie albă şi mi-au spus: «Acesta e avocatul tău, acestea-s drepturile tale!»."

După ce a fost scos din birou, tânărul a fost dus în altul. Sergiu avea impresia că a ajuns din iad în rai. Poliţistul - destul de amabil, i-a spus să ia loc la masă şi să scrie o explicaţie, îl întreba dacă are nevoie de apă. Nu toţi poliţiştii erau la fel, e de părere Sergiu.

„Apoi am fost dus jos, unde se făcea dosarul. Poliţiştii de acolo se întrebau ce învinuiri să le aducă tinerilor din comisariate - dezordini în masă sau tulburarea ordinii publice, în funcţie de cât de grav erau bătuţi. Mi-au dat dezordini în masă, îmi spuneau că «160 de lei nu-i aşa de mult, o să plăteşti».

Am refuzat iniţial să semnez, am spus că vreau să citesc procesul-verbal, «Tu mai vrei să citeşti, acuşi ai să mergi iar sus!», mă ameninţau ei. Nu a fost o persoană care să nu fi semnat, indiferent cât de curajoasă era, pentru că era imposibil să rezişti", spune Sergiu.

„Fiecare om de pe stradă îmi părea suspect"

În urma loviturilor, tânărul nu-şi mai simţea mâna stângă, era plin de sânge, atunci cineva din poliţişti a decis să îl ducă la spital. Acolo a stat aproape o lună, i s-a făcut operaţie la mână, iar de curând i s-a făcut o a doua intervenţie chirurgicală.

După tortura fizică, a urmat cea psihologică. „La spital, lângă casă, erau oameni suspecţi şi maşini care stăteau zi şi noapte. Urmărirea a durat până prin septembrie, eram sunat şi ameninţat. Mergeam prin oraş şi fiecare persoană care se uita la mine îmi părea suspectă. Am început să stau numai în casă".

A fost nevoit să iasă şi din ţară pentru a se simţi în siguranţă: „Am plecat cu clubul de tae-kwon-do. După zece zile, cât a fost telefonul închis, telefoanele de ameninţare le primeam tot mai rar. Abia după asta am avut curajul şi am depus în septembrie o plângere la procuratură".

„Vroia să-mi dea 2-3 mii de euro şi să spălăm totul"

Câteva luni mai târziu, Sergiu a revenit în biroul unde a fost maltratat pentru a reconstitui faptele. „Când am intrat, poliţistul imediat a sărit în picioare şi a ieşit în coridor. Eu, însă, când l-am văzut, am avut un şoc foarte mare. Voiam să renunţ şi la anchetă, dar avocatul şi-a dat seama că e persoana care m-a agresat."

De câteva ori, şi-a întâlnit agresorul pe coridoarele procuraturii. Poliţistul l-a ameninţat că în curând vor fi alegeri şi situaţia se va schimba şi e mai bine să renunţe din start. Văzând că nu cedează, agresorul lui Sergiu a început s-o facă pe băiatul bun: „Îmi spunea că vrea să mă ajute, că m-a bătut altul, pe care el îl ştie. Dar eu l-am visat jumătate de an, noapte de noapte şi toată viaţa n-am să-l uit."

Poliţistul era dispus să negocieze cu Sergiu, i-a propus 2-3 mii de euro pentru a scăpa de acuzaţii.

Chinuit de coşmaruri

Sergiu este student la Drept, însă anul trecut îşi luase un an de concediu academic ca să facă bani pentru a-şi putea plăti taxa de studii. S-a dus să muncească în construcţii, însă banii câştigaţi i-a cheltuit pe tratament.

Cinci luni Sergiu a avut mâna în ghips. Acum, are probleme cu rinichii şi cu spatele. Şi nu numai: „În timp ce vorbeam cu cineva, puteam să mă blochez şi stăteam câteva minute fară să vorbesc, apoi îmi reveneam", se destăinuie tânărul. Sergiu a avut şi căderi de memorie, iar nopţi la rând era chinuit de coşmaruri.

„Un an de viaţă e pierdut sigur, ratat. Nici măcar nu am putut să învăţ. Însă cel mai greu mi-a fost când a trebuit să renunţ la sportul de performanţă. Parcă am pierdut firul lucrurilor, atunci mergea totul bine, însă acum parcă e un haos, o ruptură..."

Autor: Irina Gotişan, ŞSAJ

 

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
cicero, 7 aprilie 2010, 18:22
Ceea ce ai pus in articol e doar un crampei din acest an care a fost o tragedie.
Sergiu este fratele meu si am fost in preajma lui in acest an dificil.
In dimineata de 9 aprilie 2009, la ora 08:00 am fost la comisariatul de politie din str. Bulgara 48 pentru a-i lua lucrurile ramase, el fiind si internat la spitalul de urgenta.
M-am uitat atent la pereti, scari si covoare, erau proaspat curatate.
M-am mirat ca mi-au permis sa intru si chiaior sa urc la etajul 5 unde fusese interogat Sergiu pentru ca in seara in care a fost saltat din statie am fost la comisariat iar doi politisti cu arme calasnicov m-au amenintat ca daca mai fac galagie si cer eliberarea fratelui o sa ma trezesc in obezianic langa el si langa ceilalti. Am batut la o usa si dupa cateva minute a descuiat si a deschis usa din interior un politist.
M-am legitimat si am cerut lucrurile fratelui meu. Erau intr-un safeu. Dar lipsea fisa de la buletin. Cand am insistat sa mi-o dea politistul mi-a spus ca o va lua Sergiu mai tarziu caci este in biroul in care a fost interogat.
Dupa asta am mers la Spitalul de Urgenta unde era Sergiu. L-am gasit batut, speriat si nedormit. Nu avea loc in salon iar patul in care a fost repartizat se afla pe holul sectiei de traumatologie.
Cosmarul nu s-a terminat nici dupa un an.
Cineva aduna voturi, altcineva fonduri dar cei care au fost maltratati isi privesc ranile si cicatricile...sunt dezamagiti si se gandesc unde pot gasi libertate si liniste caci in tara lor nu mai trebuiesc nimanui si incep sa devina incomozi pentru unii...

Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T