CăutareSr
24 iunie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Semnificaţia Unirii Principatelor din 24 ianuarie 1859

Chiar dacă Basarabia nu a participat nemijlocit la actul Unirii Principatelor din 24 ianuarie 1859, semnificaţia acestui eveniment a avut conotaţii atât pe termen scurt, cât şi într-o perspectivă istorică mai mare, susţin istoricii.
Moldova Azi, 26 ianuarie 2011, 15:14
Andrei Cuşco, cercetător la USM,lector la Universitatea Pedagogică, despre semnificaţia unirii din 24 ianuarie 1859

Andrei Cuşco, cercetător la Universitatea de stat din Moldova şi lector la Universitatea Pedagogică, spune că pe termen scurt principalul impact al unirii din 1859 s-a manifestat în domeniul politicii Imperiului rus faţă de provincia basarabeană, în sensul în care după formarea statului naţional românesc Imperiul rus a sesizat foarte bine potenţialul pericol pe care îl reprezenta România pentru dominaţia sa în Basarabia. Această înţelegere a implicat schimbări fundamentale în politica rusească faţă de Basarabia, inclusiv eliminarea totală a limbii române din sistemul de învăţământ din Basarabia.

Pe termen lung, semnificaţia evenimentului este legată de aprecierea rolului Basarabiei în proiectul naţional românesc, spune Andrei Cuşco.

Istoricul spune că evenimentul din 24 ianuarie 1859 are repercusiuni asupra dezbaterilor din prezent legate de relevanţa sau fezabilitatea proiectului unionist. „În opinia mea, la nivel politic, repetarea scenariului din 1918 nu este posibilă, dar este posibilă o recalibrare a acestui proces în contextul integrării europene, mai ales în dimensiunea culturală, economică şi educaţională - aici este posibilă o revenire la nişte proiecte comune a României şi Republici Moldova", este de părere Andrei Cuşco, cercetător la Universitatea de stat din Moldova şi lector la Universitatea Pedagogică.

La Chişinău, Unirea Principatelor din 1859 a fost marcată prin simpozioane ştiinţifice şi lansări de carte.

Institutul Cultural Român de la Chişinău „Mihai Eminescu" a organizat pe parcursul zilei de ieri conferinţa Cine a făcut Unirea?. O altă acţiune desfăşurată de ICR a fost şi masa rotundă „Unirea din 1859 şi constituirea României moderne", organizată în comun cu Asociaţia Istoricilor din Moldova, dar şi spectacolul .

În cadrul conferinţei „Cine a făcut Unirea", eseistul şi filosoful Theodor Paleologu şi istoricul Ion Varta din Republica Moldova au vorbit despre premisele şi importanţa Unirii Principatelor Române din 1859.

În cadrul prelegerii sale, Theodor Paleologu a lansat idea constituirii unei axe culturale şi economice Chişinău-Iaşi, care, printr-o mai bună conlucrare inclusiv în cadrul unor proiecte europene regionale, să contribuie la o integrare accelerată a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Directorul ICR, Petre Guran, a anunţat cu ocazia acestor evenimente că Institutul lansează un program de cercetări avansate „Alexandru Sturza" în Republica Moldova. Programul menţionat îşi propune drept scop cooperarea dintre marile instituţii academice din Republica Moldova cu cele din România şi organizarea de conferinţe publice, destinate în special cercetătorilor, burse de cercetare şi de mobilitate.

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al publicaţiei electronice Moldova Azi (editor@ijc.md)



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T