CăutareSr
20 august 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Moldova face progrese în domeniile vizate în recomandările UE pentru negocierea Acordului de Comerţ Liber

Moldova îşi îndeplineşte angajamentele asumate prin Planul de acţiuni pentru realizarea recomandărilor Comisiei Europene în vederea instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu Uniunea Europeană. Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă de către viceministrul economiei, Octavian Calmâc, care s-a referit la concluzia celui de-al doilea raport de progres, elaborat de către minister şi prezentat, pe 30 iunie, Comisiei Europene.
Info-Prim Neo, 1 iulie 2011, 17:53

Potrivit lui Octavian Calmâc, progrese au fost înregistrate pe toate cele 13 domenii vizate în recomandările UE. „În general ne încadrăm în termenele stabilite pentru elaborarea cadrului legislativ şi normativ sau de modificare a celui existent. Cu succes se implementează şi alte acţiuni prevăzute în acest plan", a menţionat viceministrul.

Mandatul pentru începerea negocierilor pentru crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu Uniunea Europeană a fost dat pe 20 iunie. Acesta nu înseamnă, însă, că negocierile vor începe imediat. Republica Moldova trebuie să facă dovada că progresele înregistrate sunt suficiente pentru lansarea acestor negocieri.

„Suntem în proces de comunicare atât cu societatea civilă, cât şi cu agenţii economici pentru a identifica sectoarele sensibile ale economiei care vor fi în prim-planul negocierilor, trebuie să obţinem pentru acestea o perioadă de tranziţie mai mare ca să fie asigurată protecţia lor", a menţionat Octavian Calmâc.

Viceministrul şi-a exprimat speranţa că startul negocierilor va fi dat până la sfârşitul acestui an. Negocierile vor fi sincronizate cu cele pe marginea Acordului de Liber Schimb cu Turcia, semnarea acestui acord fiind o condiţie pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Întrebat cât ar putea dura negocierile, Octavian Calmâc a menţionat că ţările care au aderat la UE în ultimul timp au negociat în medie 4 ani, dar Moldova în comerţul cu UE are un regim special - preferinţele comerciale autonome, astfel că aceste negocieri ar putea să dureze mai puţin.

Oficialul spune că cele mai sensibile momente din plan ţin de adoptarea noii legi privind concurenţa şi elaborarea actelor subordonate acesteia. Procesul de promovare a documentelor respective urmează să fie finalizat până la sfârşitul acestui an. Un alt domeniu sensibil ţine de infrastructura calităţi. Aici au fost anulate 144 de standarde naţionale care veneau în contradicţie cu cele europene. În domeniul măsurilor sanitare, fitosanitare, a fost aprobat Planul Naţional pentru armonizarea legislaţiei pentru 2011. Acesta cuprinde 21 de acţiuni legislative şi decizii de guvern. Urmează să fie creată o instituţie unică de control a siguranţei produselor alimentare. De asemenea, se lucrează la ajustarea activităţilor de testare şi cerificare a laboratoarelor, a spus viceministrul.

Acordul de Comerţ Liber, numit Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv între Republica Moldova şi UE, presupune liberalizarea graduală, până la 10 ani din momentul semnării acordului, a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, a barierelor tehnice şi netarifare şi abolirea restricţiilor cantitative.

Regimul comercial actual al Republicii Moldova cu UE, adică preferinţele comerciale autonome, este unul unilateral, acordat de UE pe un termen limitat. Acordul de Comerţ Liber va fi un acord multilateral, încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mai mari decât preferinţele comerciale autonome şi o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri şi investiţii.

Primul raport de progres a fost prezentat în martie.

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al IPN.

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T