CăutareSr
18 februarie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Interese ale demnitarilor în media

Trei funcţionari de stat din cei 12 care şi-au declarat interesele până acum au rude apropiate care sunt asociate sau deţin acţiuni în companii din mass media sau domeniile conexe.
MONITOR MEDIA, 26 iulie 2011, 10:36

INTERESE ALE DEMNITARILOR ÎN MEDIA

Trei funcţionari de stat din cei 12 care şi-au declarat interesele până acum au rude apropiate care sunt asociate sau deţin acţiuni în companii din mass media sau domeniile conexe, comunică Agenţia Monitor Media.

Deputatul neafiliat Mihai Godea, fost prim-vicepdeşedinte al PLDM, a menţionat, printre altele, în declaraţia sa de interese personale că socrul său Dumitru Olărescu este membru al Consiliului de conducere a Uniunii Cineaştilor din Moldova.

Deputatul Valeriu Munteanu (PL) a indicat în declaraţia sa de interese că fratele său, Igor, este fondatorul SRL „Faur Media" şi deţine o cotă de 33% în această companie de publicitate.

Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim (PLDM), a scris în declaraţia sa că soţia sa Violeta Marian Efrim este asociată în SRL „Privesc.eu", unde deţine 5% din acţiuni. Cumnata lui Efrim, Eleonora Marian, este, de asemenea asociată în SRL „Privesc.eu". Ea nu indică ce cotă deţine în respectiva companie, care transmite live pe Internet cele mai importante evenimente de presă din Chişinău.

Declaraţiile de interese sunt depuse de către demnitari în cadrul Campaniei „Interese la vedere", realizată de Asociaţia Presei Independente şi Alianţa Anticorupţie. Până acum, 12 funcţionari şi-a făcut publice interesele personale.

Campania „Interese la vedere" a fost lansată la 6 iulie şi va fi derulată până la sfârşitul anului curent. Funcţionarii trebuie să depună declaraţiile în baza Legii privind declararea intereselor, care a fost adoptată la 15 februarie 2008.

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T