CăutareSr
24 septembrie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Marian Lupu a admis partial ca protestele violente nu au fost organizate de opozitie

Dorin Chirtoaca, Vladimir Filat si Serafim Urecheanu au iesit de la negocierile cu partidul de guvernamant, la care Marian Lupu, presedintele in exercitiu al Parlamentului, a recunoscut „partial"ca nu opozitia a organizat violentele de la Parlament si Presedintie.
Info-Prim Neo, 7 aprilie 2009, 19:41

2009-04-07/19:05/ Chisinau (IPN) Negocierile au durat circa 40 de minute, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit lui Marian Lupu, actiunile protestatarilor au caracter antistatal, specificand ca „arborarea unui steag strain pune in pericol suveranitatea Republicii Moldova" (Tineri protestatari au intrat fortat in Parlament si au arborat pe acoperis drapelul UE - n.r.).

Dorin Chirtoaca, primarul Chisinaului, vicepresedintele Partidului Liberal, a declarat ca asteapta ca autoritatile sa nu implice deloc opozitia in aceste violente, care, potrivit lui, au fost instrumentate de provocatori. Chirtoaca a solicitat autoritatilor sa faca o dezmintire publica in acest sens. El a mai cerut sa fie asigurat dreptul cetatenilor sa-si expuna punctul de vedere vizavi de alegeri si ca CEC sa ia o atitudine fata de probele administrate de opozitie.

Vladimir Filat, presedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), a precizat ca autoritatile comuniste au garantat ca vor pune la dispozitia partidelor de opozitie toate procesele verbale de la sectiile de votare. Filat s-a aratat increzator ca in acestea se vor depista fraude electorale, in baza carora opozitia va cere alegeri repetate.

Urecheanu, presedintele Aliantei „Moldova Noastra", le-a cerut protestatarilor sa nu agreseze fortele de mentinere a ordinei publice.

In opinia lui Stefan Uratu,care a participat la alegeri ca si concurent electoral independent, cele trei partide liberale care au intrat in Parlament ( Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat si Alianta „Moldova Noastra") trebuie sa formeze un Consiliu de Uniune Nationala, care peste trei luni va declara alegeri repetate.

Cei trei lideri au indemnat multimea din fata Guvernului sa manifeste pasnic si s-au indreptat spre Parlament si Presedintie pentru a-i aduce pe protestatarii de acolo in Piata Marii Adunari Nationale.



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T