CăutareSr
17 noiembrie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Colegiul civil al CSJ a respins demersul AMN privind încălcarea de către CEC a dreptului de vot al studenţilor

Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) a declarat nefondat demersul Alianţei „Moldova Noastră” (AMN) împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind îngrădirea dreptului la vot al studenţilor.
Info-Prim Neo, 10 iulie 2009, 15:42

2009-07-10/13:49/ Chisinau (IPN) La 30 iunie AMN a înaintat CEC un demers prin care a solicitat permisiunea studenţilor să voteze la locul aflării lor în ziua scrutinului, fără să fie nevoie să depună declaraţie de schimbare a locului de şedere. CEC a răspuns negativ.

Solicitat de Info-Prim Neo, Nicolae Răileanu, reprezentantul AMN la CEC, a spus că demersul partidului a fost motivat prin faptul că o mare parte din studenţi, cu viza de reşedinţă la Chişinău, dar cu domiciliul permanent în alte localităţi ale ţării, nu au reuşit să declare locul lor de aflare în ziua scrutinului până la 26 iunie, aşa cum a prevăzut într-o hotărâre CEC. „În acea perioadă studenţii erau preocupaţi de susţinerea examenelor”, a spus Răileanu.

„Odată ce am acceptat aplicarea ştampilei „Alegeri 2009” în buletinul de identitate, nu va pute fi vorba despre o votare multiplă”, consideră reprezentantul AMN.

Nicolae Răileanu a mai spus că vor ataca decizia instanţei din 10 iulie chiar la CSJ. „Putem ataca chiar şi la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), pentru că este vorba despre îngrădirea dreptului studenţilor, cetăţeni cu drept de vot, să participe la procesul de votare”.

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc la 29 iulie.



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T