CăutareSr
26 septembrie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Filat: De pe 30 iulie, cetăţenii R. Moldova vor trăi într-o ţară liberă şi democrată

Chiar de joi, 30 iulie, cetăţenii Moldovei vor trăi într-o ţară liberă şi democrată, a declarat miercuri, la secţia de votare, preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat.
INFOTAG, 29 iulie 2009, 12:23

 

Chişinău, 29 iulie ( INFOTAG ). După cum transmite agenţia INFOTAG, el a spus că împreună cu soţia Sanda a votat "pentru viitorul european al Moldovei, pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor de către Guvernul moldovean".

Filat s-a arătat convins de victoria forţelor democrate care în noul Parlament vor forma o coaliţie pentru a integra Moldova în Europa.

Referindu-se la Partidul Democrat condus de Marian Lupu, liderul PLDM a spus că va trebui de văzut dacă acest partid va dori să aplice în faptă acele lozinci democrate declarate în cadrul campaniei electorale şi că nu exclude apartenenţa lui la coaliţie.

Referindu-se la încălcările din cadrul actualei campanii electorale, Filat a adus la cunoştinţă un caz recent, cînd miercuri la secţia lui de votare el a descoperit două persoane străine înscrise în casa sa.

"Vom face totul ca acestea să nu voteze", a menţionat el cu ironie, precizînd că partidele liberale adună date despre încălcări pentru a le prezenta după alegeri.

El a adus ca exemplu faptul că în noaptea de dinaintea alegerilor două posturi de televiziune ruseşti, "Pervîi canal" şi NTV, difuzate pe teritoriul Moldovei, au transmis emisiuni în favoarea concurenţilor politici ai partidelor liberale.

Comentînd autorizaţia conducerii emisă jurnaliştilor români pentru aflarea pe teritoriul ţării pînă la ora 24.00 a zilei de 30 iulie, Filat a spus că acest lucru încă o dată demonstrează poziţia puterii comuniste.

"Guvernarea comunistă în Moldova se apropie de sfîrşit. Acest lucru este necesar tuturor, moldovenilor, Rusiei, Ucrainei, României şi Uniuni Europene", a spus el, subliniind că Moldova va anula regimul de vize pentru cetăţenii României, care vor putea intra liber pe teritoriul republicii.

Întrebat referitor la problemele de acreditare a organizaţiei internaţionale ENEMO, Filat a spus că acest lucru "este o încălcare revoltătoare", considerînd că reţinerea unor observatori de către organele de drept demonstrează că poliţia "a executat un ordin".



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T