CăutareSr
22 februarie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Mircea Snegur: „Am mare speranţă în Alianţa pentru Integrare Europeană”

Interviu cu Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova.
Timpul, 29 august 2009, 13:42

Moderator - Gheorghe Budeanu

CRONOS: Domnule Preşedinte, suntem în luna august. Sigur că trăiţi sentimente care vă amintesc de evenimentele de acum 18-20 de ani. Sunteţi mândru de acele timpuri?

MIRCEA SNEGUR: Sentimentele sunt contradictorii. În august 1991, clasa politică de atunci, romantică de felul ei, manifesta un interes extraordinar faţă de tradiţiile noastre strămoşeşti, de istoria noastră, de patriotism. Nu sunt de acord cu acei care spun că independenţa ne-a... căzut din pod, că a fost un act spontan, declanşat de puciul de la Moscova. Nu. Primul parlament, ales în mod democratic, a avut curajul, chiar dacă eram în componenţa URSS, să adopte legi care să ne îndepărteze de centru. La acestea voi adăuga Declaraţia de Suveranitate a R. Moldova, condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop în ziua de 23 august 1990, Decretul despre Putere. Multe alte acţiuni concrete ne-au ajutat ca să apropiem proclamarea independenţei. Au fost şi anterior propuneri de a adopta Declaraţia despre Independenţă, dar erau vremuri în care graba putea să strice. Asta o înţelegeam toţi, pentru că conducerea de atunci a fost mai solidară decât toate celelalte de după ea.

CRONOS: Ce scopuri vă propuneaţi atunci?
M. S.: Aveam idealuri concrete - stat democratic bazat pe drept, o societate democratizată, afirmarea republicii pe plan internaţional şi trecerea la economia de piaţă. Dacă nu am fi fost atraşi în acţiuni duşmănoase, am fi reuşit. Una dintre aceste acţiuni a fost conflictul de la Nistru, plămădit şi inspirat de autorităţile de la Kremlin, în frunte cu Anatoli Lukianov. Gorbaciov o făcea pe mortul în păpuşoi, cică nu ştia ce se întâmplă. Dar când i-am declarat la o şedinţă a Consiliului Federaţiei că Moldova nu va semna noul tratat unional, i s-a înroşit chelia încât nu i se mai deosebeau legendarele sale pete. Mi-a spus: „Mircea, o să ai republică transnistreană, republică găgăuză şi altceva...”. Deci, Moscova ne-a organizat această năpastă, care ne-a sustras de la realizarea scopurilor puse. Totuşi, am făcut reforme în interior, am lucrat pentru recunoaşterea republicii pe plan internaţional. În 1996, Moldova era membră a tuturor organismelor politice şi creditar-financiare internaţionale, cu excepţia UE, membri ai căreia nu suntem nici astăzi. Dar în 1994 am semnat un acord de cooperare cu UE. Când actualii lideri spun că, în 2001, au găsit ţara izolată, că nici nu era vorbă de integrare europeană, să ştiţi că mint.
În electoralele din 1996, am fost nevoit să cedez, iar odată cu asta s-a pierdut şi din consecutivitatea mişcării RM. O încercare a guvernului reformator Sturza al Alianţei pentru Democraţie şi Reforme a adus speranţe, dar s-au găsit „clienţi” care le-au vânturat. Iată de ce spun că azi trăiesc sentimente care mă bucură, dar, în acelaşi timp, idealurile pe care le-am trasat în Declaraţia de Independenţă nici pe departe nu sunt atinse şi asta mă doare. Nu vreau să fac aluzie la nimeni. Odată cu plecarea din politică, am spus că nu voi comenta niciodată activitatea succesorilor mei la Preşedinţie. Las lucrul acesta pe seama analiştilor şi a populaţiei care, desigur, poate face nişte comparaţii. Mă doare şi conflictul de pe Nistru. Oricine ar vrea să mă aline, nu-mi va spulbera aceste regrete. E bine că am reuşit să stingem acest focar mai repede decât altele din fosta URSS. Dar avem o ţară dezbinată, avem în stânga Nistrului nişte bandiţi care n-au niciun drept moral să exploateze populaţia din partea locului. Desigur, din lipsă de experienţă, la implementarea reformelor au fost admise nişte metode care astăzi mai mult încurcă. Dar nimeni nu ne poate învinui că nu ne-am gândit la Moldova, la popor...

CRONOS: De ce, în ultimii ani, populaţia nu mai are entuziasmul de la 1989 sau 1991 când se apropie sărbătorile Ziua Limbii Române şi Ziua Independenţei?

M. S.: Dar unde-i populaţia? Nu-i populaţia! Intelectualitatea e plecată prin străini. Toţi acei care ar face sărbătorile nu-s. Iarăşi am poziţii contradictorii. Sunt mândru de ceea ce s-a reuşit în 1989, când a fost adoptată legislaţia lingvistică. Mă bucur că generaţia de după acele evenimente vorbeşte o limbă română perfectă. E mai mare dragul să-ţi asculţi copiii, nepoţii. Mi se pare că chiar şi noi ne-am cizelat limba. La prima Mare Adunare Naţională ascultam cum vorbesc Hadârcă, Dabija şi mă gândeam: oare o să ajung şi eu să vorbesc româna atât de bine?
Am semnat câteva decrete prin care ceream controlul asupra executării legilor lingvistice. Am creat un departament special al limbilor, Centrul de terminologie. Dacă e să ne amintim de mişcările studenţeşti din primăvara lui 1995, am semnat un decret prin care ceream „îngheţarea” situaţiei. Conform acelui decret, şi astăzi în şcoli se studiază Limba Română şi Istoria Românilor. Am avut şi o iniţiativă în parlament prin care ceream să se revină la numele corect al limbii noastre - limba română. N-a fost susţinută acea iniţiativă... În timpul cât m-am aflat în fruntea statului, problema limbii n-a dispărut de pe ordinea zilei. Cei care au dorit să studieze limba au avut posibilităţi s-o facă. Fiica mea era studentă la Universitatea de Stat, dar am trimis-o la Braşov, la cursuri de limbă română. Cei care n-au dorit, nu studiază limba nici azi, dar trâmbiţează că cineva le limitează drepturile. Voluntarii din Corpul Păcii, care vin din America, trec cursuri lingvistice de patru-cinci săptămâni şi, în ziua depunerii jurământului, deja vorbesc româna. Oare chiar atât de grea este această limbă pentru autohtonii noştri ortodocşi? Nu sunt un xenofob - Doamne fereşte, tot timpul am apărat drepturile conlocuitorilor noştri -, dar, în cazul dat, este vorba de lipsă de dorinţă din partea lor. Bunăoară, unei vânzătoare i-ar trebui vreo sută de cuvinte ca să vorbească în limba clienţilor săi...

CRONOS: Nu vi se pare că încăpăţânarea acelei vânzătoare este încurajată şi de încăpăţânarea din politica lingvistică a guvernanţilor?

M. S.: În 1989, imediat după adoptarea legislaţiei lingvistice, în Moldova a luat start o campanie extraordinară de însuşire a limbii române de către alolingvi. Au fost create cercuri speciale la universităţi, colegii, licee etc. Atunci, toată societatea avea un scop comun. Mulţi ruşi îmi spuneau: „Mi-i ruşine că trăiesc aici atâţia ani şi nu vorbesc limba localnicilor, dar o s-o învăţ”. Problema limbii trebuie să fie problema întregii societăţi. Dar, dacă organele respective de azi lasă lucrurile în voia sorţii, tot aşa procedează şi societatea...

CRONOS: Ce ziceţi despre insistenţa oficialităţilor de la Chişinău asupra tensionării relaţiilor cu Bucureştiul?

M. S.: Este o mare năpastă această răcire intenţionată a legăturilor cu România. La vremea noastră, deschideam hotarul. Sigur, o făceam în cadrul documentelor de la Helsinki şi al Cartei de la Paris. Dar eram conştienţi de faptul că facem parte din acelaşi spaţiu cultural, lingvistic şi istoric. Am deschis mai multe treceri la hotarul de pe Prut. Începuse integrarea economică. Oare e rău să simplifici trecerea oamenilor între două ţări-surori, cu aceleaşi tradiţii culturale, lingvistice, cu aceeaşi istorie? Te duci dimineaţa la neamuri şi seara te întorci acasă.
Nu-i bună deloc răcirea relaţiilor cu România. Cineva poate să spună că Snegur îl susţine pe Băsescu şi ar vrea ca România să ne înghită. Asta poate s-o spună doar unul care nu înţelege pe ce lume se află. Cu vecinii trebuie să trăim foarte bine. Eu n-am auzit niciodată ca un demnitar român să proclame oficial ideea unirii RM cu România. Întotdeauna politica a fost una de bună vecinătate şi de integrare europeană. Răcirea relaţiilor cu România nu are nicio justificare. Iată, recent, au fost lansate proiecte în cadrul euroregiunilor. Românii n-au putut participa din cauza regimului de vize. Dar noi promovam ideea întreprinderilor mixte şi a euroregiunilor. N-am mai reuşit s-o realizăm cu Ion Iliescu. Lucinschi, Constantinescu şi Kucima au creat euroregiunile „Dunărea de Jos”, „Prutul superior”. De ce ar fi negate toate aceste străduinţe? Ce, istoria RM începe din 2001? Nu! Nu cred că ne putem aştepta la o agravare a relaţiilor cu România. Înainte de toate, am mare speranţă că se va schimba ceva în politica RM, odată cu crearea Alianţei pentru Integrare Europeană. Apoi, raţiunea conducerilor României întotdeauna a fost una corectă la acest capitol. După atâta mizerie, uitaţi-vă cât de tacticos este Bucureştiul. Nu se lasă atras în potlogării. Asta dă speranţe.

CRONOS: Cât de mare a fost dauna pricinuită de profitori şi de lichele în anii de luptă pentru independenţă? Astăzi, îi vedem ca în palmă...

M. S.: În elanul nostru de atunci, ei nu se vedeau, stăteau ascunşi, îşi făceau planuri pentru mai apoi. Ulterior au lucrat pentru distrugerea Alianţei pentru Democraţie şi Reforme din 1998. Mă refer la cei care au dat jos guvernul reformator Sturza şi care, în 2005, au coalizat cu comuniştii, dar şi la alţii.

CRONOS: Unii dintre ei, care se bat cu pumnul în piept că sunt patrioţi, v-au împiedicat să câştigaţi alegerile din 1996...

M. S.: Mai dureros e că, din cauza lor, a scăzut ritmul mişcării înainte a societăţii. Dacă poporul le mai oferea o şansă celor care au dus greul începutului, viaţa noastră era cu totul alta astăzi. Pentru noi era clar că pământul trebuie să devină o proprietate a ţăranului. Sfătuiam ţăranii ca, în perioada de tranziţie, să-şi aleagă cel mai raţional mod de prelucrare a pământului, reieşind din infrastructura existentă atunci - tehnica agricolă, depozitele etc. Din păcate, nu s-a făcut aşa. Ţăranii au primit titluri de proprietate, dar, totodată, s-a produs parcelarizarea pământului. Cuiva i-a venit năstruşnica idee cu cota valorică şi au început să dispară brigăzile de tractoare, fermele... Toate acestea puteau fi păstrate, măcar până începeam să producem noi tehnică agricolă, adecvată noilor condiţii de gospodărire. „Agromaşina” din Chişinău începuse o colaborare cu Uzina de tractoare din Braşov. Chiar am văzut cu preşedintele Iliescu primele modele mixte la „Agromaşina”. Era 1996 şi, până azi, viaţa putea fi schimbată mult în bine.

CRONOS: Cum să sărbătoreşti cea mai mare izbândă a statului moldovenesc, ştiind că Declaraţia de Independenţă este arsă?

M. S.: Nu-mi vine a crede că Declaraţia de Independenţă a ars. Să fim serioşi! Oare acest act de mare importanţă se păstra într-un sertar oarecare? Numai dacă cineva i-a dat intenţionat foc, pentru a arăta câtă stricăciune au provocat evenimentele din 7 aprilie.

CRONOS: Partidul de guvernământ a mers în alegeri cu sloganul „Patria e în pericol”. Chiar Moldova este în pericol?

M. S.: Sloganul n-a fost unul reuşit pentru cei care l-au lansat. Totuşi, cred că ar fi bine de descoperit organizatorii evenimentelor din 7 aprilie. Asta ar limpezi multe lucruri. Dar cineva a fost, pentru că din nimic nu putea izbucni devastarea.

CRONOS: Şi Lucinschi, şi Voronin au impus ideea că Snegur a început războiul de pe Nistru. Ce au urmărit ei, lansând aceste învinuiri?

M. S.: Nici nu le voi comenta. Se zice că şi Dumitru Moţpan a scris o carte în care tot Snegur este învinuit de declanşarea războiului. Se ştie cine este organizatorul măcelului de pe Nistru. Cine vrea detalii - să citească volumul doi al cărţii mele „Labirintul destinului”. Snegur nu a început războiul, ci l-a oprit, semnând cu Elţin Convenţia de încetare a focului.

CRONOS: Fapt pentru care tot aţi fost învinuit!

M. S.: Învinuiri aiurite! Cei care mă acuzau trebuiau să înţeleagă că semnarea înţelegerii respective a fost o reuşită a noastră. Elţin, punându-şi semnătura pe Convenţie, a recunoscut că Rusia a fost implicată în război.

CRONOS: De ce minciuna a devenit prioritară în politica oficială promovată în ultimii ani?

M. S.: La întrebarea unei reviste „Ce mă întristează?”, am răspuns: minciuna. Azi se minte atâta, încât îţi îngheaţă creierii. E trist. Dar, pe de altă parte, de ce lumea crede în aceste minciuni? Să recunoaştem că nu ne-am străduit suficient pentru a le explica oamenilor anumite lucruri...

CRONOS: Avem azi cristalizată o clasă politică modernă, care să fie gata să facă ceea ce v-aţi propus dumneavoastră în primii ani de statalitate?

M. S: Da. Îmi pun mari speranţe în Alianţa pentru Integrare Europeană. E tocmai ceea ce noi năzuiam - o clasă politică nouă, educată, dotată multidimensional. Sunt ferm convins că această alianţă poate guverna, poate aduce lucrurile la normalitate. Îi doresc succes. Totodată, am şi unele rezerve. Trebuie să fie foarte vigilenţi. Nu exclud că virusul dezbinării poate apare la orice etapă. Deocamdată, îi văd foarte bravi, ne informează că totul merge bine, că partajează funcţiile. Dea Domnul să fie aşa, dar atenţie: noi, ADR, am trecut prin aşa ceva… Dacă se ajunge la o mică fisură, încep discuţiile inutile şi dispar sorţii de izbândă. Sper ca această alianţă să nu aibă elemente negative de care am avut noi. Dea Domnul să fie ocolită de posibilitatea alegerilor repetate...

CRONOS: Viruşii din ADR au dispărut de pe arena politică sau pericolul lor mai există?

M.S.: Consider că, în mare, ei sunt scoşi de pe carosabilul politic. Totuşi, trebuie să fim atenţi - viruşii rămân viruşi.

CRONOS: Dacă nu pierdeaţi alegerile în 1996, cum sărbătoream evenimentele de la acest sfârşit de august?

M. S.: Una din cauzele pierderii a fost că contracandidaţii mei m-au criticat masiv la întâlnirile cu alegătorii. Iar eu n-am reuşit să merg în fiecare localitate ca să spun adevărul. Toţi „băteau” în Snegur. În plus, fusese conflictul de la Nistru, scăzuse nivelul de trai. Toate acestea erau legate de numele preşedintelui ţării. Amintiţi-vă ce spuneau despre mine Valeriu Matei, Vladimir Voronin sau Maricica Leviţchi, Iulia Costin, Anatol Plugaru, care-i din părţile mele de baştină, de altfel. Poate mai puţin Lucinschi şi Sangheli. Dar puteam să mai rămân patru ani. Cred că ar fi fost pus pe roate un viitor mai bun al RM. Aveam deplina susţinere a instituţiilor internaţionale. Păstrând consecvenţa, am fi reuşit cu mult mai mult. Reveneam la reforma agrară, nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat în industrie - au dispărut uzine, întregi colective de muncă. Cu Valeriu Muravschi şi Gheorghe Efros aveam elaborate planuri de perspectivă. Realizarea lor ar fi ţinut oamenii în republică...
Consider că, în plan internaţional, am fi fost mai aproape de integrarea europeană.

CRONOS: În anul acesta, niciuna din formaţiunile politice parlamentare n-a încercat să vă solicite experienţa?

M. S.: Nu. Nimeni n-a încercat să mă contacteze în situaţia politică de azi. Epoca noastră a trecut… Îi doresc Alianţei unitate şi succese, ca să readucă oamenii acasă şi să le creeze locuri de muncă, să relanseze economia. Asta-i principalul.

CRONOS: Oare năravul moldovenilor este de a se dezbina între ei sau străinii îi dezbină, ca să-şi bată joc de ei?

M. S.: Şi una, şi alta. Să nu uităm de rânza moldoveanului, dar nici de acei care intenţionat bagă zâzanie între noi.

****

Născut la 17 ianuarie 1940 în s. Trifeşti, r-l Soroca. În 1956 a absolvit şcoala medie din Frumuşica, Floreşti. Studiile superioare - Institutul agricol din Chişinău, 1956-1961. Aspirantură la Catedra de fitotehnie a aceluiaşi institut (1968-1972). De formaţie este agronom-savant, are titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe agricole. În 1961-1968 este agronom şi preşedinte de colhoz în Lunga, Floreşti; 1968-1973 - director al Staţiei experimentale pentru culturile de câmp; 1973-1978 - şef al Direcţiei principale ştiinţă agricolă a Ministerului Agriculturii; 1978-1981 - director general al Asociaţiei ştiinţifice de producţie „Selecţia” şi director al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul culturilor de câmp din Bălţi; 1981-1989 - munca de partid; 1989-1990 - Preşedinte al Sovietului Suprem (Parlamentului) RM; 1990-1996 - Preşedinte al R. Moldova. În 1995 a înfiinţat Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova, al cărui preşedinte a fost până în 2002 când, în baza acestui partid, a fost creat Partidul Liberal, căruia i s-au alăturat încă trei formaţiuni politice. Ulterior, a contribuit la unificarea forţelor politice democratice şi liberale. Distincţii de stat: Ordinul „Insigna de onoare” (1966), Medalia „Pentru vitejie în muncă” (1976), „Ordinul Republicii” (2000). Titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Agrare din Chişinău, al Universităţii din Ankara (Turcia) şi al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T